Strange Love

Mi se pare cam ciudat ma simt dea dreptul pierduta pe acest forum. Iar povestea mea la fel,daca nu e unde trebuie va rog sa o mutati ori sa o stergeti. :)

O adiere de vant unduie pletele onixii. Cu o mana firava isi apara chipul de vantul ciudat de puternic. Isi strange picioarele si se ghemui,lasandu-si capul sa se relaxeze. Mici perle se prelingeau pe obrajii inrositi in timp ce cu o alta mana incerca sa si le stearga,dar cu ce folos? Abia daca mai avea putere sa stea treaza,plus nu trebuia sa faca galagie.
Un bubuit sparse linistea,facand-o sa tresara,iar frica punand stapanire pe ea.
Simtea cum ceva sau cineva se aproprie.
Paralizata de spaima,incerca sa-si gaseasca cuvintele prin care va implora sa-i crute viata,dar de ce? Cei de acolo nu vorbeau acea limba si nu ezitau cand era vorba de a curma viata unei creaturi mai slabe ca ei.
Inchise ochii inca rosiatici si-si incorda muschii,asteptand lovitura finala. Se ruga sa se termine usor,ca sa nu simta durerea,dar nu s-a intmplat chiar asa.
Isi auzi numele strigat,pocit putin,dar tot refuza sa deschida ochii. Probabil ca vreo ruda de a ei cedase si acum i-a condus pe Cautatori la ea.
-Moalei!
Continua sa repete o voce tanara masculina ce dadea pesemene ca-si pierduse rabdarea si-o scutura de cateva ori de umeri,pana ea deschise ochii,dar doar pentru a-si zari moartea:
-In sfarsit!Ce faci aici!?
Se rasti la ea vocea dar fara nici un rost,ea nu-si dadu prea mare osteneala ca sa raspunda,din contra,lesina.
Off,grozav,tocmai asta imi mai lipsea!
O trage de maini dar mai mult reusi sa-i disloace umarul decat sa o scoata.
De data asta o ridica in brate,observand ca era destul de usoara,pentru cineva de saisprezece ani,dar raspunsul veni de la stomacul ei,ce se revolta pentru ca nu-i mai daduse de catva timp ceva comestibil.
Dupa cateva ore fata-si recapata luciditatea,ridicandu-se in coate,dar fiecare muschi parca tipa la ea sa nu-i mai chinuie:
-U-unde sunt....
O fata aplecata peste ea incepu sa tipe si o imbratisa:
-Oh,doamne!Cat ma bucur ca esti bine!
-Ce se intampla?Cum de sunt aici?
-Stii tu,te-a adus el!
-El cine?
-Hai nu te preface! Sti tu,tipu negru si mare si dragut cu ochii rosii,Myu!
-Aaa...mi-am amintit!
-Era si timpul!
O ajuta sa se ridice,dar ar fi fost mai folositor mai degraba sa o care,deoarece abia daca se mai putea tine pe picioare si cu ajutor.
Intr-o clipita s-au vazut alergand prin tunelul central spre galeria unde se afla spitalul.
-Aby,de ce nu m-ai dus de la inceput la Doc?intreaba ametita,punandu-si mana pe cap,si apasand o rana usoara ce-i stafulgera trupul.
-Pai,Myu nu a vrut asta. A vrut sa astepte pana te trezesti,dar a trebuit sa-l gonesc,ca de fiecare data! adauga chicotind subliniind cuvintele "de fiecare data" iar ranita se imbujora.
Niste lumini albastrui au inceput sa le lumineze calea,iar paturile de fier au inceput sa apara.
Ea incerca sa nu se gandeasca la durere,ci incerca sa-si dea seama cum functioneaza lampile...Stia cum...Dar a uitat. Probabil se alimentau cu soare,deoarece pareau multe foarte vechi iar de aceia nu trebuiau schimbate. Ziua erau puse in locuri luminoase,iar noaptea isi facea datoria.
Cand o vazu,doctorul fu gata sa pice in genunchi si-si pune mana pe fata,stergandu-si sudoarea si-o aseza pe un pat punandu-i perfuziile.
-Off,Moly! Te vad mai des in patul asta ca si pe bietul Mozbey care are cancer!
-Scuze,dar din nou am alunecat pe stanca!minti ea,lasandu-si privirea in jos,deoarece nu se pricepea la treaba asta.
Aby se aseaza pe un scaun si-o ia de mana. Deja stia ce va urma...Va urma o lunga poveste deoarece Moly stia ca "tipul negru" nu prea vorbeste mult despre asta.
-Ei bine,ce mai astepti?Nu am tot timpul la dispozitie!spune vrand sa para stresata. Baietii merg din nou in raid,asa ca vreau sa-mi iau la revedere de la Kai si sa-i fac testamentul,bine?
Moly incepu sa povesteasca,dar Aby se plictisi repede si disparu prin tunelul intunecat.
Lumea s-a schimbat mult si suntem doar in anul 2012. Niste specii ciudate denumite Terraopteri au invadat pamantul,omorand si insclavind oamenii. Extraterestii erau foarte greu de doborat deoarece aveau un fel de scut negru pe tot corpul,natural,iar armele mici nu-l puteau strapunge. Singura solutie ar mai fost armele mari,cum ar fi bombele,dar acesta este unul din pasii ce i-a facut omenirea spre moarte,deoarece Terraopterii au un nivel intelectual foarte ridicat si si-au dat seama de plan,infiiltrand printre oameni,niste paraziti numiti de ei Arbalete, ce erau ca si la noi,agentii dublii,ce le furnizau totul,cea ce insemna ca erau cu un pas in fata mereu.
Mancarea pamanteana,nu le satisface gusturile,preferand sange si carne frageda ori de om ori de vreun alt animal.
Sunt foarte cruzi si puternici,fiind o rasa urata in galaxie,mai ales prin faptul ca Pamantul nu fusese prima lor planeta cucerita, ci a fost a vreo 10-ea. Dupa ce secau resursele naturale si se saturau de lume,o paraseau,cautand una noua si lasand in urma doar dezastre.
Unul din cele mai macabre planuri ale lor a fost de a opri inmultirea oamenilor,exterminand fiecare umanoid femela ce au putut prinde.
Putini oameni liberi mai exista. Acestia stau ascusi sau despartiti,traind mereu cu frica ca nu vor mai prinde ziua de maine.
Cativa dintre ei se ascund prin paduri,dar altii s-au adunat si forrmeaza grupuri in jur de vreo 25-26 de persoane si traiesc in pesteri. Acestia isi aduc hrana si obiecte din asa zisele "raiduri", in care un grup de oameni isi parasesc ascunzatoarea,aducand mancare si lucruri pentru o perioada lunga de timp,de la extraterestrii.
Moly isi priveste mana micuta si suspinsa. Vru sa se ridice,dar nu prea reusi.
-Vei sta aici asta noapte. Vreau sa te supraveghez,ca sa nu ma trezesc cu o surpriza,bine? spuse doctorul apropriindu-se cu o lanterna de ochii sai iar lumina facandu-i sa-i inchida.
-Bine...

Aha...:-? Ok.Am citit`o. Si recunosc ca a durat ceva pana mi`am dat seama ce se intampla :">...E o poveste interesanta, dar ai grija la greselile de ortografie...Nu sunt multe, dar sunt.:P
Si abia astept sa vad ce se intampla in continuare, deoarece pana acum nu`mi bate cu titlul. :)..

Multumesc pentru comentariu. Eh,stiu ca se intelege cam greu,dar am vrut sa fie intr-un fel ca sa pricepi ideea dupa ce citesti mai mult.



Barbatul se aseza pe ceva,probabil un scaun,deoarece nu se prea distingeau lucrurile din camera deoarece jumate din cele patru lampi au fost luate iar cele ramase le avea Doc pe birou si scria ceva.
Un gand ii strafulgera mintea si-o facu sa se cutremure.
Daca Myu e ranit?
Un fior ii traversa sira spinarii,sudoarea acoperind totul. Incerca sa nu se gandeasca la asta,deoarece stia ca el e puternic,dar daca de data asta avusese garda jos?Daca l-au atacat si s-a ranit sau si mai rau,a murit din cauza ei? Cu asta se ocupa ea,sa-si inece mintea in suferinta si sa incerce sa traiasca,ignorand durerile pricinuite de ranile ce trebuiau dezinfectate.
In patul cu saltea tare,a pierdut notiunea timpului. Credea ca au trecut ore,zile chiar luni de cand nu s-a mai ridicat si a mers. Tanjea sa vada oamenii si sa vorbeasca cu ei,dar singurul care venea la ea era doctorul care ori ii ungea ranile cu alifii,ori ii aducea mancare. Nici macar prietena ei nu mai trecea pe acolo. Din tunel spre spital nu se auzea nimic. Totul parea mort iar uneori,suspine muribunde ieseau fara sa constientizeze din gatlejul fetei,parca asteptand ca ingerul negru ca sa o ia.
O silueta se distinse prin intuneric. Nu era una normala,era mult mai inalta.
Moly isi intoarse privirea nepasatoare spre acea umbra,deoarece stia ca este doctorul dar de data aceasta ingheta cand vazu un barbat cu un halat alb prabusit langa patul ei.
Creatura avansa pe ea,vazandu-l din ce in ce mai aproape,pana doar un sfert de metru ii desparteau.
Victima stranse speriata de plapuma,degetele incepand sa o doara si sa se mai impotriveasca in a mai face asta. Se tara in cel mai indepartat colt din pat si-si scufunda capul in plapuma,nedorind sa priveasca.
Stia ca nu este pamantean. Avea o aura foarte puternica,invizibila ochiului uman,dar putea fi simtita prin caldura degajata.
Aspteta...Astepta...Astepta...o lovitura...un cutit ce se va pata cu sangele ei rosiatic...o piatra ce-i va zdrobi corpul,dar nu... Simti doar o mangaiere usoara si plina de blandete.
Totul era asa ireal,de ce un terraopet ar fi facut asta? De fapt,doar unul ar fi indraznit asta:
-Myu!tipa intr-un moment,ridicandu-si fata si sari pe el.
Lungi siroaie de lacrimi cristaline ii impodobeau obrajii rosiatici.
-Esti bine? murmura scurt lasand privirea in jos de parca s-ar simti vinovat.
-Da,acum!
-Fa liniste,te rog,altfel or sa te auda si ce surpriza le faci?
O lua in bratele lui si-si lasa nasul in parul ca pana corbului.
Corpul parca ii ardeau locurile unde a atins-o el,simtea cum inima sta sa sara din piept. Avea un sentiment de siguranta cand se afla langa acest extraterestru,dar mai era ceva...Ceva infiripat acum mult timp...Ceva ce nu toata lumea simtea. Cine ar fi crezut ca dragostea va aparea la un terraopter si un om? Pare asa de ciudat. Se pare ca pana la urma toate creaturile au un suflet...si si-l pot deschide pentru a cuprinde cu el si pe altcineva.
-Myu,ce are Doc? intreba intr-un sfarsit putin curioasa.
-Pai...mi-a scapat o vraja si..si... se balbai devenind agitat,acest lucru o facu sa scoata un chicot si ii cuprinse palma.
-Il faci la loc,nu?
-Binenteles.

E interesanta,astept si restu`.